Sunt multe mame și mulți tați bolnavi
în întreagă lume. Și copii sănătoși sau bolnavi care așteaptă să se
vindece părinții lor. Și peste noi toți, sănătoși sau bolnavi, este
Dumnezeu. Dânsului să ne rugăm, eliberându-ne pentru câteva clipe inima de patimi. Și inima se eliberează de patimi prin Taina Sfintei Spovedanii. Și inima se reumple de iubire la Sfânta Liturghie și la orice Sfântă Slujbă la care rostim Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru:
"Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Impărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui si a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"
Vreau să fiu sănătos! La minte, la suflet şi la trup! Doamne, ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu